Crăciun însângerat

Anul 5035 după Marele Apus. Oamenii au abandonat Terra cu secole în urmă, plecând spre planete care încă mai au stele ce scapără flăcări şi produc lumină orbitoare. Dar planeta nu a rămas pentru mult timp pustie. Din întuneric s-au ridicat noi forme de viaţă, copii ai Haosului. Suntem în luna gerului negru, ziua 23. Ultimile bastioane ale vechii ordini, Atelierul şi fortăreaţa care se ascundea sub el, zac pustiite şi în dărâmături după un asediu de 3 zile. Fluvii de sânge şi munţi de cadavre. În acest peisaj el se trezeşte.
...Fulgi de nea... Fulgi mari şi gri de nea alunecă leneş în aer.
Dau la o parte inima titanului, deschid ochii printre stropi de durere şi caut un punct de sprijin în jurul meu. Găsesc femurul unui barbar şi îl pun imediat la treabă pe post de baston. Mă ridic şi ameţesc un drum chinuit, o potecă printre miile de arme ce vor ajunge pradă ruginii şi corpuri aflate în stare de putrefacţie. Barbarii au fost avangarda noastră. Ei au servit drept scut şi prim val, având ca misiune deschiderea unui drum sigur spre Atelier. Au creat un vârf de lance străpungând ploaia torenţială a săgeţilor ce zburau din arcurile şi arbaletele elfilor. Un singur punct suficient pentru Corpul VIII al armatei noastre să ajungă faţă în faţă cu Atelierul (Regimentele de infanterie 13 - Vampiri, 11 - Vârcolaci şi 19 – Minotauri; Regimentul de cavalerie 122 – Centauri şi Regimentele de artilerie 7 – Ciclopi şi 28 – Hidre).
Pe potecă observ jumtate de mumie, fără chip şi cu bandajele arse. Trebuiau să lupte alături de noi în ariegardă, însă ne-au trădat pentru Omul în roşu. Ne-au atacat prin surprindere, într-o tentativă de a câştiga timpul necesar pentru baricadarea fortăreţei de sub Atelier. Încercarea lor a fost în zadar, iar drept răsplată au fost folosite pe post de proiectile incendiare la catapulte.
Uitându-mă înspre Atelier observ lumini cenuşii, lumini ce ma întorc la o altă amintire dobândită în acel câmp – bătălia aeriană a harpiilor cu licuricii şi zânele în atacul de noapte din a doua zi. Un curcubeu de sunete şi culori mă inundă şi mă regăsesc dând comanda harpiilor de a avansa şi a contracara atacul de noapte. Abia ajunseseră în dimineaţa acelei zile şi, fiind mai odihnite şi însetate de luptă, au decimat atacul zânelor şi al licuricilor. În baza acestui succes am construit asediul din următoarea zi.
Femurul barbarului se rupe în două. Mă uit în jos. Zăresc aripa frântă a unei harpii. O ridic de la pământ şi o reaşez într-o nouă structură, improvizând o atelă pentru a putea păşi în continuare prin această plăcere a suspinelor spre destinaţie.
Iau, de asemenea, securea ce separa capul unui minotaur pe din două, lăsând să se întrevadă aşezarea straturilor de circumvoluţiuni ale creierului, şi mă îndepărtez de Atelier. Sub el, fortăreaţa rămasă în ruine a devenit între timp o a doua casă pentru troli şi orci. În bezna întunecată a adâncurilor ei au fost cei care au găsit pasajele şi intrările ascunse, decimând batalioanele unicorni şi golemi care se pregăteau în secret de contraofensivă şi regimentele de pitici veniţi pentru a crea noi sisteme de apărare şi mecanisme necesare ofensivei. Tot ei ne-au adus în alianţă pe puternicii necromanţi. Prin urmare, această răsplată de nimeni nu le poate fi contestată şi li se cuvine de drept.
Un zâmbet larg îmi invadează chipul în timp ce gândesc: „Necromanţii! Nu poţi trăi fără ei.” După căderea Atelierului şi decimarea parţială a fortăreţei, Omul în roşu a primit întăriri: grifonii, titanii şi dragonii – ultima linie de apărare organizată. Necromanţii s-au dovedit, în final, a fi mai puternici prin număr şi cruzime...nu au lăsat nici o speranţă în urmă...nici măcar pentru umbre.
Las în urmă acest câmp al morţilor şi mă îndrept spre un joc de lumini vrezi ce păleau în lumina felinarului roşu ce le veghea. Ajuns în dreptul lor observ o formă sfărâmată şi răsturnată a ceea ce probabil a fost un vehicul de transport. Luminile verzi erau în fapt flăcări, flăcări ale unor focuri întreţinute de lemne din vehiculul răsturnat. Întreb ce este cu focurile şi cu acel far care luminează mereu la aceeaşi intensitate şi pare că nu se mai stinge.
„- La aceste focuri pregătim delicatesa zilei, pentru cerberi, domnule: friptură de ren. Iar acel felinar este creat după specificaţiile primite şi are drept componentă principală nasul uneia dintre aceste creaturi... Rudolf parcă îl chema...”
Atunci realizez că aici a avut loc ultima activitate militară a atacului nostru – ambuscada asupra Omului în roşu şi acel morman de lemne era, în fapt, sania lui. Lângă morman observ o dâră de sânge. Încep să o urmez pentru câţiva metri, după care mă opresc.
În faţa mea era un bătrân cu barba albă şi încâlcită, părul alb, ochii plini de disperare şi având pe el doar o pereche de izmene roşii şi o singură cizmă roşie în piciorul stâng. Cealaltă i-a fost smulsă cu tot cu piciorul drept şi cu mâna de pe acea parte. Probabil opera unuia dintre cerberi. „El este! În sfârşit! Omul în roşu! Moş Crăciun!”
Inimile îmi bat din ce în ce mai alert în timp ce pun mâna pe securea smulsă dintre coarnele minotaurului. O ridic...şi dintr-o singură lovitură o văd cum trece de la un umăr la celălalt lăsând capul să alunece pe zăpada proaspăt înroşită de sânge.
Ridic de pe jos capul şi îl aşez cu mare grijă şi deosebită delicateţe într-un cufăr adus de doi dintre soldaţi. „Mi-am făcut datoria de rege: am condus oştenii spre o nouă victorie. Mi-am făcut datoria de tată: anul acesta de Crăciun îi voi dărui fetei mele cadoul pe care şi l-a dorit, cadoul perfect pentru colecţia ei: capul lui Moş Crăciun!”

De ce n-a fost sa fie?!

De ce n-a fost să fie
Să aibă o iubire senină şi apărută
Ca o rădăcină pătrată extrasă din a vieţii beţie,
De toţi preadorită şi de nimeni cunoscută?!

De ce n-a fost să fie
Ca tu să-ţi doreşti
O viaţă tumultoasă ca un somn adânc;
Cu visele cele mai dulci
Asemeni celor avute de un prunc,
Când te trezeşti să ai impresia că te culci?!

De ce n-a fost să fie
Să aveţi o armată de idei în loc de soldaţi
Care să treacă şi prin carne vie
Inspirând mai presus de aerul ce-l respiraţi?!

Şi-acum iarăşi cad în robie
Şi mă retrag în sinea voastră
Condeiu-mi însă va renaşte din umbra cea măiastră
Deoarece aşa a fost să fie.

În anotimpul minţii mele

Ceaţa gândurilor coboară mişeleşte,
Peste o inimă ce nu mai bate
Dar care mai iubeşte.
O măreaţă cetate zace astăzi în ruină
Distrusă de umbre ce se ascund în lumină,
De îndată ce ploaia asupra-i se abate
Peste suflet curgând a unei alte vieţi rugină.
Liniştea urlă printre sentimente împietrite
De dorul unui imperiu ce loc în astă lume nu a mai avut...
În tristeţea plumbuită de făţarnice pietre ce au fost năruite
Orologiul nopţii ora haosului a bătut
Şi fantoma zorilor de mâine se acoperă în uitare.
Au fost povestite multe vise... tu, cel mai frumos dintre ele!
Dar toate... sub eterna umbră au dispărut...
În anotimpul minţii mele!

Crezul unui critic

Din cutie scot condeiul magic. Îl bag în călimară
Să soarba cu sete din licoarea ce ma transformă din prinţ în fiară.
Cu el singur poţi să zbârleşti ori poţi să scuturi
Până şi ciuful pe care l-ar fi putut avea cel mai pleşuv dintre vulturi.

Îmi încep critica în cuvinte ce pentru voi sunt lanţuri grele.
Iarna vă aruncă în eterna beznă, gerul cel crud îşi arată mânia,
Voi sunteţi doar nişte igluuri în zăbrele
Ce-şi pierd în umbra soarelui nevinovăţia.

Apoi îi invoc pe antici barzi şi înţelepţii aezi
Să mă transforme în lup, voi jucându-vă rolul de iezi:
Uniţi într-un singur suflet să-l simţiţi cum se înfioară
Şi devine din porumbel al păcii o muribundă cioară.

Jealousy kills (and it’s always the rose)

This is another story by ancients bards told
About a white rose and his actions unwise and bold.
It is a wind’s whisper that at night in the gardens he might have been,
At timeless pleasures the moon soon shouts that he was seen.

Thrusting with every single thorn
And toying with an angelic iris early born…

But some time after he was broken found
His thorns ripped apart and his petals shaken,
The leafs were burned, his pestle spread on the ground
And the very essence of his breath taken.

So the rose was gone to pay Death’s bills
In just a second and out of the blue,
Because jealousy always kills
When a turquoise tulip finds those rumors to be true.

O stea întunecată

În umbra Lunii de iubire înmiresmată,
Sub un cer albastru,
Măreţul Haos în a sa judecată
A mai creat un astru:
O stea întunecată.

Mai puternic decât Soarele străluce
Deşi neagra beznă o înfierează;
Cu al său surâs senin şi dulce
Pe loc inima-ţi crestează,
O stea întunecată.

Într-o ordine prea pângărită,
De o minte amară în iluzie recreată
Ea va fi mereu sfântă şi iubită,
Ivindu-se imaculată…
O stea întunecată.

În haos adevăr prevesteşte
Şi pentru suflet reanimare aduce,
Iară primordialitatea găseşte
Cum în a sa dominaţie se produce
O stea întunecată.

Timidă, Umbra o ascunde
De-ale noastre legi predefinite.
Cu glas suav ea îi răspunde,
Răzbunând a Nemuririi ursite
O stea întunecată.

Venită într-o lume de Timp uitată
Ea mă seduce…şi eu, clipind,
Prin fereastra sufletului însângerată,
Arunc braţele ca să cuprind
O stea întunecată.

Brusc mă trezesc în nimicime,
Cu darurile ei în dezordine ambalate…
Şi prin sărutări sublime
Mă acaparează şi mă duce spre ebrietate
O stea întunecată.

Şi-apoi, într-o scânteie,
În vise iarăşi mă cufund.
Nu ştiu de-am fost doar o idee
Sau doar un început de gând
Pentru o stea întunecată.

The way of a thorn (into a tulip’s heart)

There is a song yet unseen,
Before the times when Gods fled this world
Written from myths and legends,
Where knowledge was gold.
Also there you might have been,
Either young or old
But forever a queen.

In that day I was presumed to be born
From pleasure and pain…
I took the shape of a thorn!
The only one that by blood your innocence will stain.
I’ll scar your flesh with my sting,
I’ll drain your stealthy soul
And gain every second of your life under my control.

You I enjoyed to pierce, love and defy,
Under my spell you learned to sing or to scream.
Being your eternal drug and every need
Soon you felt me even into the nights when you dream.

And we can presume thereby
That you will turn me into your new creed.
Before this world will soon be gone
You’ll take me in your heart and we shall be one.

The love drunk rose

There was only one land outside the universe’s desert
Everybody knew those times as the ninth moons eve
Into the greatest adventure were embarked you and I
Under the merciless whirling ocean were you.
But before the dying sun threw his last thumb
Emerging from Chaos, the universe created me
Striping the flesh and making a soul to protect the goddess
Covering with my wings your heavenly body and turning hypnotic.

Intruding your world and make you subdue,
Lurking the last drop of your innocence into my dreams,
Overthrowing everything else and choosing you as my mistress,
Vixen, angel, the light that will guide my dark life,
Even now you make me bow under the power of your kiss.
Yet, the gods themselves blessed this unholy union
Obliterating every notion of in-between and
Uprising the Chaos and turning it into harmony.

Journey! We started to creep from shadow to light and back
Easing down life and death, sun and moon;
Thrusting every independent notion
And creating subjected new life forms,
Inspired by the only thing we knew,
Meanwhile subjugating every uproar
Everlasting love and nothing else between us.

Turning the tables of time and space,
Invading and enslaving my rotten soul;
Absolute surrender was your aim and your goal.
My thoughts, my words, my actions now taken
Only you, until Chaos’s rebirth.

The poisonous tulip

On this day my dear let’s take a trip,
When this world has fell asleep
In a golden rusty sweet upkeep.
Here, I thrusted your heart with my kisses tip.
Then with my spikes I enjoyed your hip
With my bare teeth your turquoise petals I started to rip
Unable to realize that your love dragged me so deep.
As I felt the cold whisper of your heavenly lip
And inside me you started to creep
In your enchanting arms I took a leap.
The gods suddenly started for me to weep
When inside my soul they took a peep
For I was eternally yours to keep
Ever since the moment I kissed you, my poisonous tulip.

Eu si calculatorul (intalnire de gradul bit)

Am iesit din cusca viselor numita dormitor
Pasind in sufragerie cu ochi mari si cu mult zor
Ca sa ajung la timp….Uimitor!
La intalnirea cu primul meu calculator
«- Home computer ma numesc
Si in 1991 m-am nascut.
Cu tine vreau sa ma imprietenesc.»
Spuse el sfios…Eu am tacut.
Si era solid, masiv ca stanca,
La desert casetele-mi manca,
Cabluri lungi si mufe mari,
Tentacule si taste tari.
L-am indragit din primul minut
Si impreuna am crescut.
Si pentru ca nu stiam eu operare
Citeam manuale de utilizare.
Ne-am jucat si ne-am distrat
O lume noua de-am creat
In care timpul pieirii a fost dat.
Apoi a venit vremea sa fiu baiet…
Oroare or miracol numivei poti
Cand am aflat de internet
Si in gazda de socoti
Am primit niste nepoti:
Unul era computer personal,
Altul laptop parca se numeste
De noi adesea se foloseste.
Unu-i mic si unu-i mare,
Unul plimbaret si unul static;
Iar lucru deloc banal,
Drept sa spun… un pic emfatic,
Au fost ucenic si asistent
De m-au ajutat urgent
Sa-mpusc virusi ca fiare.
Am trecut din hop in hop
Cu ele am fost mereu in top
Si urmeaza, undeva, in zare,
Cand vor ajunge la pensionare
Sa le pun sa se prezinte…
Tasta pentru dinte.
Adevarul, sa stii, ti l-am grait
Dara de tu nu i-ai indragit
Noi rugul ti-am pregatit.

O fantomă îndrăgostită

Te pupăcesc cu drag şi spor
Pisicuţă mică şi gingaşă,
Până ce ai să torci ca un motor
Şi fiecare celulă îţi devine un bebeluş în faşă.
Şi te răsfăţ şi te îmbrăţişez
În toată fiinţa mea vreau să te cooptez.

Tu eşti un înger, eu sunt un tiran.
Arunci în mine un fulger şi mă cazezi în al dragostei han.
Îmi pierd regatul, îmi pierd raţiunea
Când tu în suflet îmi deschizi rebeliunea.

Aş vrea să-mi fi iubirea, aş vrea să-ţi fiu iubitul,
Universul întreg să-l cuprindem
Şi să topim soarele cu inima,
Cu stele luna să o împingem
Până ce soarta ne-o ajungem.

Cu un sărut frate cu infinitul
Şi mai pur decât însăşi viaţa
Mă pui în genunchi,
Mă subjugi în lanţuri făcute din braţele tale.

Din această îmbrăţişare nu mă va dezlănţui nici măcar moartea
Păşesc pe tine; eşti prima, ultima şi unica mea cale.
Pentru mine nu mai exişti decât tu şi nu mai există deloc ea....
Eşti singura ce-mi aduce alinarea.
Şi apoi, ca o supremă dorinţă,
Noi devenim o singură fiinţă.

Medieval - fiul lui Sarazin

Le soleil se leve comme un ange demoniaque de l’ombre dell’ obscurité
Et la cloche sonne pluintive …pour le matin retentissante.
Avec plus grand et avec plus petit le château fort se rassemble
À le banquet de l’aristocrate par la sable de la mer ils vont,
Laissent de côté la sombre aile du destin
Qui fait un invitation à la Mort et vers la cité la condui…
Attendre-vous ! Le chant va a partir:
Ne aflăm în anul de graţie XIII al domniei preamarelui nostru stăpân peste aceste meleaguri binecuvântate. Astăzi are loc festinul dat de stăpân în cinstea străinului sosit aseară, după mers, căutătură şi vorba dulce paremi-se a fi un bard ori menestrel din ţărmuri îndepărtate. Apa mării pare mai învolburată ca oricând, vântul adie aidoma unui pribeag iar soarele zâmbeşte perfid...
Pe malul mării, în cap de masă, nobilul ridică în slăvi şi aduce aminte de bunii şi bravii cavaleri chemaţi de Charlemagne să lupte în cruciade neobosite pentru o cauză mai dreaptă decât titluri şi averi şi proslăvea gloria eternă a acestora. Străinul, fascinat dar şi cu o umbră de cumpătare ascultă si parcă soarbe fiecare cuvânt în mintea sa.
Lângă focul ce rumeneşte mistreţii şi bronzează căprioarele, bufonii şi fachirii castelului încântă mulţimea adunată cu glume, giumbuşlucuri şi spectacole de flăcări. Bardul acestei regiuni nu se lăsa aşteptat şi, la cererile bărbaţilor povestea despre vitejii Roland, El Cid ori a cneazului Igor poveste o aducea aminte, iar pentru domniţe şi a lor încântare le recita Marele cânt curtenesc alături de istoria tulburătoare a iubirii dintre Tristan şi Isolda.
Sfârşind istorisirile, bardul plecă fruntea în faţa semeţilor petrecăreţi şi stăpânul domeniului luă cuvântul:
- Preabunule bard ne plecăm inimile cu mare dragoste la poveştile tale şi degrabă urechile noastre vor dori să asculte iară poveşti nemuritoare, însă rogu-l pe al nostru oaspe să ne spună un cânt aşa cum se spun pe meleagurile sale.
Auzind rugămintea străinul se ridică de la masă şi se duse în centrul mulţimii pentru a se face auzit:
- Măreţe şi adorate stăpân, cu mare onoare sper să mă ridic la nivelul bunului nostru bard cu a mea istorisire şi să vă cuceresc inimile şi urechile asemenea lui.
Apoi străinul începu să povestească pribegiile sale şi istorisiri, mai mult sau mai puţin adevărate, ce i s-au făcut cunoscute. Astfel, povesti despre ultimul mare şi înţelept dragon ce sălăşuia în Palatul Adevărului şi Dreptăţii la capătul pământului unde soarele pune prima oară piciorul când se trezeşte, despre măreţele piramide ale faraonilor egipteni şi despre zeul Nil care îi pedepseşte pe necredincioşi ori pe cei care nu i se supun vrerii sale cu secete şi inundaţii, povesti cum se găsesc mirodenii care te fac să scuipi foc precum fachirii şi despre maşinăriile şi ciudăţenile întâlnite în drumul său prin poteca vieţii.luând însă pe urma un ton misterios şi grav, întrebă:
- Însă mai presus de aceste poveşti şi istorisiri, dincolo de viaţă şi de moarte, de cunoaştere şi absolut, există o poveste care nu se poate spune decât o singură dată în viaţă. Vreţi a o asculta?
Mulţimea îl aprobă cu entuziasm şi mesmerizată de vorbele alese pe care străinul le spusese până acum. Dar...vai! Brusc zâmbetele, râsetele şi voia bună dispar şi lasă loc groazei şi temerii pentru propria viaţă. Asta pentru că, fără băgare de seamă s-a lăsat seara, iar la adăpostul întunericului străinul ridică spada.
Din bezna întunericului zeci de cornuri răsună, torţe se aprind...dar nu sunt torţe ci copaci! copaci în flăcări la fiecare optzeci de paşi. Printre ei se văd armuri, arme lucind, cămile şi elefanţi. O ploaie de săgeţi luminează asemenea celui mai strălucitor astru noaptea şi înjumătăţeşte mulţimea, înroşind nisipul de culoarea rubinelor cu sângele celor căzuţi. Catapultele năruie cetăţuia odată impenetrabilă, berbecii sparg porţile şi blochează refugiul şi adăpostirea celor înfriguraţi de moarte.
Săbiile se încleştează, suliţe şi halebarde se frâng, iar la lumina scânteierii lor luna şi stelele par a se aprinde. Străinul nu e pribeag, bard ori enestrel ci un general maur.
Astfel, până în zorii celei de-a doua zi lupta se termină, cetatea se supuse grav rănită, oamenii dintr-insa osândiţi pieirii până la ultimul. Corbii veniseră să poarte sufletele pe alte meleaguri iar vulturii şi condorii petreceau la un nou ospăţ închinat prinţesei întunecate, Moartea.
Il est le fils du Sarazin que le sable port son pas
À la croisade en vain le chrétiens au parti
Quand par feu et fil de l’épée leur enfants sont passé
Il dirige son armée sous l’ombre du nuit
Et assassine l’espérance con la Mort qui est aux aguets.

Iubirea

Întrebându-mă cum o să fim,
Să ne definim prin de ce şi cine,
Pe când şi unde ne mai găsim
Şi unde e viitorul care vine,
Am ajuns a concluziona pătimaş,
Fără de tăgadă, fără a tihnei clipă,
Că tu eşti al meu îngeraş
Ce mă protejează sub a sa aripă.
Iară tu deşi nu şti
De ce lângă mine rămâi mereu,
Simţi că fără noi tu nu ai mai fi
Aceeaşi ce o eternitate o împarte
La bine şi la greu ;
Si nu am mai răzbate
Dincolo de viscolul sufletului meu.
De aceea răsfăţ mic şi catifelat ce eşti
În braţele tale vrei să mă primeşti?
La astă oră târzie de cum şi ce
Eu zic să te pup din ce în ce mai dulce
Pînă ce oceanul în cer are să pice…
Iar tu să afli acum când nu e prea târziu
Ca atunci când eu nu o să mai fiu,
Când pământul să devină nisip,
Nisipul timp fără de sfârşit;
Acum şi atunci să ştii sigur şi neclintit
Că eu cu mintea, sufletul şi inima…
Cu toate te-am iubit.

220410 (4&2 u, sophie...)

Bored and sick to the core of my soul
I stand in the corner of my brain
Thinking of all my lifes again.
Every good deed gets me closer to falling apart
Or turning my back and return to be a ghoul;
An evil mask that you will wear forever...
Just like a venomous arrow i will strike your heart
And just when safe you think you is
With my tongue I'll whip your body
And with my eyes I'm going to tease.
You are no longer sacred! You'll fall with me!
Together in time chained we shall be!
I taste your blood, i bite your breast...
You drink mine and then we rest...

Cerere in casatorie

De mic copil am considerat
Ca fiind o sacră instituţie,
Să nu m-ating de ea am judecat
Vă jur pe Constituţie!
Căsătoria-i sfântă
Azi îţi place...Te încântă...
Mâine te înlănţuie.
Ei stăteau în faţă la altar
Unii mai temători,
Alţii meditativi...
Cu toţii neştiutori
Parcă-s filosofi nativi...
Aşteptau osânda.
Acum mă adresez ţie ce ai ochii de cleştar
Şi zâmbet academic:
Ce făcuşi cu spiritu-mi boemic?
Mi-ai pus sufletul în lanţuri şi inima la cazne grele
Şi-acum vrei să te joci cu ele.
Tu eşti zeiţă, eu fantomatic...
Mi-ai dat brusc libertatea
La schimb cu eternitatea
Una mereu alături de tine
Prin întrebarea care vine:
Vrei să te căsătoreşti cu mine?

Te caut...Te iubesc!

Lui Hermes i-am dat solie în cel mai mare zor
Că de tine-mi este dor
Şi-am pornit acum în zbor
Să te găsesc.
Printre nori ce fulguiesc,
Prin bacoviana societate şi politicul caragialesc
Apoi m-arunc în a-ntunericului lumină pe unde umbrele păşesc;
Nu mai vreau sa m-odihnesc
Până ce eu nu te găsesc.
Înot în Stix, ajung şi-n Tartar....urc la Zeus, cobor la Hades
Să o caut pe cea care sufletul meu a ales.
Cu deşertăciunea vorbelor mă răcoresc...
Pe când în gheaţa aştrilor privirea-mi rătăcesc
Eu te zăresc.
Îar acum când te găsesc
În braţele tale am să m-arunc
Să mă simt iară soţ, bărbat, iubit, copil şi prunc.
De milioane de vorbe aş putea să mă folosesc
Ca să te ademenesc.
În mii de cânturi aş putea să te slăvesc
Iar în sute de versuri să te amăgesc,
Dară eu, timid, şoptesc:
Te iubesc!

Ce iti trebuia... (de la iubita pentru soldatul de pe front) - umor negru

Ce iti trebuia tie sa pleci pe front?
Amintirile un glont iti mangaie,
Si-n inima al sergentului cutit bont.,
Incet pe aorta tanguie.
De ce ai fost iubite fraier?
Ce iti trebuia eterna glorie si euro-n buzunar?
Acum bucati din tine zboara-n aer
Dupa ce-ai calcat pe mina,
Familie si iubita…Aveai tot ce-ti doreai acasa….
Ma simt de parca as fi la aprozar
Acum cand te-ntorci doar intr-o plasa.
Cenusa ti-o imprastiu in codrul fara nume
Apoi viitorul ce mi-a fost ursit,
Vine, alearga si striga dupa mine:
Dupa el, draga copila, sa nu mai pleci in alta lume.
Desi doar pe tine si pe amant sa stii ca v-am iubit
Si sa stii ca m-am gandit la tine,
Si cu al tau frate eu la vara ma marit
Adio si ramai cu bine.

Rondel de iarna al îngeraşilor păzitori

Iată! Vin în amplu zbor,
Se adună pe un nor
De peste nopţi şi zeci de zori
Îngeraşii păzitori!

Se adună ca să vadă,
Pe un nor, a opta stradă,
Iată! Vin în amplu zbor
Îngeraşii păzitori!
De peste nopţi şi zeci de zori,
Ai sufletului păstrători,
Ai zâmbetului artişti,
Se adună pe un nor...
Iată! Vin în amplu zbor
Niciodată trişti.

Se adună ca sa vadă
Pe un nor a opta stradă
A iernii olimpiadă.
Îngeraşii păzitori
Se adună pe un nor.

Un blond si o blonda stau la o cafea

Un blond si o blonda stau la o cafea
Ii poti auzi cum spun vorbe dulci ca fulgii albi de nea.
Si apoi din norii negri ai vietii lor apare
O noua era si prima ei raza de soare.
Si afla iarasi lumea toata
Cum sa zambeasca si sa rada,
Pentru idealuri sa se bata
Si partea frumoasa a vietii sa o vada.
Cine sunt ei oare te intrebi acum,
Cum ? Nu stii ?
Permite-mi sa-ti aduc aminte :
Dintre zeci de milioane si sute de mii.
Sunt doar doi…adica noi…
Eu si tu si tu si eu pe al vietii drum,
Vorbim iarasi asa cum o faceam si inainte,
O luam de la inceput, lasam in spate totul,
In oceanul de curenti vitregi ai ratiunii
Invatam la sincron inotul.
Si in ciuda a ce vor zice unii
Asa suntem noi, dar nu ne purtam ca nebunii.
Si acum o personala nota
Sa tina loc de anecdota :
Cel ce ca blondu face, sa pateasca asemenea
Si apoi, la fel ca primul fulg de nea
Dintr-un final de poveste fericit..
Ca mine sa fie cand te-am regasit !

La prima statie eu cobor

La prima stație eu cobor că nu mi-am luat belet,
Sau poate nu ...doar am abonament
Așez culori cu praf de drum în al vieții șevalet,
Pornind pe jos, la pas…să fac antrenament.
La purtător îmi iau pensulele și un creion,
Și desenez idei în aerul senin
Și de frica unor zâmbete și râsete și a sufletului lumină ce intră-n batalion
Norii negri ai tristeții fug,
Fiorii reci ai singurătății astăzi la mine nu mai ajung.
Pas după pas spre al dragostei rug…
Mă poartă la tine…Rob și stăpân pe vecie să-ți fiu. Vin!

Craciun fericit!

In seara de Ajun
Bunul nostru Mos Craciun
Cu toiagul in poarta bate
Si desaga plina-n spate.
Pentru tine in ea a pus,
De la rasaritul lumii si pina la al ei apus:
Mii si zeci de bucurii,
Jocuri si jucarii,
Dragoste si implinire
Si un tren de fericire.
Vei mai gasi in a lui traista
Succese si noroc pe-o briza
Sa te scape si din criza.
Si pentru ca a ta menire
Sa o duci la indeplinire,
Din belsug a pus pe toate
Faimoasa sanatate!
Craciun Fericit!

The dark poem

You can enter the eternal darkness and try to steal my soul
But the hope that Chaos will return still makes my eyes glow…
Then you remember that you came alone…
All mortal souls walked unprepared for what is about to happen.
As every step put them closer and closer to the battle zone
They heard my voice and saw in their souls eyes what is about to happen.
My three hearts you want in peace to rest?!
I’ll send you in an endless torment….it will be the best
After our last encounter I’ve heard you say:
“Does he still recall me?” and by the way…
I do recall you and you're on my list.
So get away…run as far as you can…hide in the world mist,
Cause I’m coming for you and you’ll see
The demon inside that wants to come out and play with thee.
I’ll be there when you watch over your back, your shadow I shall become
And in fear your dreams and mortal soul I’ll drown.
So hear me now as I summon upon the army of the Mistress of Darkness:
“Skeleton warriors and plague zombies of the undead,
The children of night… terrifying lycans and the vampire lords,
The fearless azure dragons and the mighty titans.
Come and bring upon this realm terror and fear
And history shall remember none of them my dear!
Cause when they’ll say that all is over you’ll be here too
The black death….the darkest bitter kisses to you!”

Answer to the princess

If I may speak milady…
Now hear me all and listen steady:
The air you have brought, fair maiden has a new scent
As I recall you said it’s vanilla and love
And not the usual hate and lament.
Just like the purest messenger - the white dove,
The princess of an ageless time recalls.
My fellow brethren to you I say this
Over this realm let her rule…
She’ll judge with her heart and rule with a kiss.
So we thank you for coming and you can bet
That we shall listen you and we shall never forget!

In the world of study all alone

In the world of study all alone
I am reading the book to its very bone,
And the city is gray and blind
But that s alright ... I don t mind.
Cause right now it rains outside.
And for sure I’ll turn the tide,
From this hellish weather will appear...
An angel that you must not fear.
It s time for him to play sweet games,
And his three hearts both are to be put
Under the spell of your lovely chains.
And soon another rain shall come your way
With fluffy kisses and many hugs,
Crossing your path for all eternity...starting today!

You

The infinite of time is defied by my road at your side…
In the deepest dark you are my guiding light.
Even if we are surrounded by a universe of evil skies
I find myself freed by the love in your heart and the depth of your eyes.
Only in your loving arms my souls peace is granted,
You are the bitter-sweet dark mistress I ever wanted!
Two seconds of boredom by your side I won’t give…
For all eternity without you if I’d live!
As the purest breeze and a heat wave to me you came,
With our love we set the world on fire...
But who is there to blame?
The battle inside me was over today,
As the angel inside survived to live the day…
To live the day and love you….in every single way,
In the rainbow you’ll see my heart embracing you,
In every raindrop you’ll feel my kiss,
My love will guide you like the morning sunray;
And each and single day and every night will be just like this!

Then...

Then i'm going when
When i'm in a state of Zen
To see who
Who can tell me about you
In the land of where
Where beside you turned to here
I need to find what
What to say and do with that
And then submit and immerse
In your secret universe.

A poem

i don't believe in truth, but there are no lies,
i don't trust your kiss while i'm lost in the depth of your eyes.
and from both my three hearts hear me when i say:
i want you beside me forever, a second and starting today!
this are my witnesses: the rising sun and fading past
while i make your soul mine as a baby's first blink....so fast.
now...the things have changed...the angel in me battles the day
while the demon outside tempts you away.
but...oh, my! now i'm your slave
i'm bound to the bed of shadows...
you sacrificed my soul and chained my hearts up,
and where no man or god knows,
in the darkest corners you've hidden me.

Antologia seduce (Diacritice pentru iubi)

Candva, de mult in vremuri ce mintea nu le mai retine
Am fost numit rege… un rege incatusat!
Nu stiu cand si nu stiu cine
Dar in aste straie lucitoare m-a imbracat.
Acum si pe viitor, stii foarte bine,
Ca am ajuns al iubirii sclav descatusat,
Pentru ca m-am indragostit de tine
Si de sarutul tau ce m-a imbatat
Nimic, niciodata nu va mai fi ca mine,
Semneaza al tau iubit vesnic devotat.

Testamentul unui inger

Imi pare rau dragii mei dar nu o sa va dedic aceste idei , pentru ca deja v-am oferit ce am avut mai de pret: viata mea. Ceea ce veti vedea in urmatoarele randuri este o insiruire de idei, o sinteza a ceea ce am fost, a ceea ce am ajuns si incotro ma indrept. Este viziunea mea asupra acestei lumi si a persoanelor din jurul meu. Acesta nu este totusi jurnalul vietii mele.......acesta este testamentul meu........testamentul unui inger........un inger decazut......………restul de 1% il reprezinta sclipiri de geniu, perle ale intelectului, cele mai amare lacrimi si cele mai dulci saruturi pe care viata ti le poate oferi. Sunt amintiri pe care le porti cu tine oriunde ai fi, oricand te vei trezi. Sunt lucruri pe care daca, potrivit ideii de reincarnare, le-ai experimentat o data nu le vei face si a doua oara. Ciudat........nu pot sa spun ca nu cred in reincarnare.de ce? Pentru ca de-a lungul vietii am avut mai multe deja vu-uri decat as fi putut crede ca exista, am anticipat idei, miscari si evenimente, dar le-am lasat sa se petreaca. Prefer rolul de observator. Nu este aceasta lumea mea. Eu nu apartin acestui loc....daca as fi pus sa aleg nu as opta pentru o reincarnare......traiesc aceeasi istorie de prea multe ori.A fost odata ca-n povesti.......a fost odata ca niciodata..........din rude mari imparatesti.......si au trait fericiti pina la adanci batraneti.......asa incepeau si se incheiau povestile pe vremea mea......asa incepea si se incheia o viata pina nu demult.......asa ar fi trebuit sa inceapa si sa se termine viata mea.Astazi, sunt doar o umbra a celui ce am fost. Viata nu inseamna pentru mine acea traire pura si naiva a faptelor ci un amestec de sentimente contradictorii.. am aflat, mai nou ca poti negocia orice, chiar si propria viata. Iar ca sa supravietuiesti trebuie sa fii un negociator foarte bun.Eu ?! bun ?! da’ de unde v-a venit si ideea asta?! Dragii mei....va inselati amarnic! V-am jucat pe degete ca un copil ce se joaca cu masinutele si papusile sale. Si de unde pina unde un om bun? Am ales eu cumva acest rol? Nu prea cred.....in vreme ce toti alegeau drept model eroi pozitivi, eu am simtit nevoia sa echilibrez balanta.........in favoarea mea. Asa ca stiind ca ideea si notiunea de bine nu poate exista decat impreuna cu notiunea si ideea de rau am inceput treptat sa tin cu eroii negativi.Sa fie de vina faptele mele?ooooooohhhhhhhhhh !!!!!!!! credeti-ma, in spatele fiecarei fapte bune se ascunde cate un gand, o idee malefica.....sau cel putin cate o intentie ascunsa.Vorbele mele........v-am oferit doar ceea ce stiam ca vreti sa auziti. Sentimentele mele.....un mijloc si nu un scop......voi a-ti vazut doar o fata, cealalta o pastrez pentru mine in caz ca lucrurile nu merg cum trebuie.Curiozitatea a ucis pisica.......invidia a ucis prietenia.......razboiul a ucis dragostea.......pe mine.....sper sa nu ma ucida dragostea. Prefer sa mor oricand, oricum si oriunde dar nu din dragoste. Dragostea este cel mai parsiv si perfid sentiment dintre toate. Niciodata nu stii unde e si ce spune pina cand nu dispare.Moartea........un alt concept...........nimanui nu ii place sa moara........dar eu......deja m-am impacat cu ideea.....este cel mai bun prieten pe care il ai in viata.....este singura care te primeste cu bratele deschise.

prima zapada...primul bulgare

buna! ai spus ca tokmai avem prima zapada? deci am auzit bine, da?! Hai! repede! repejor....arunca-mi un bulgare facut din prima nea....
de ce?! cum adica de ce?! el e cel mai important....iti indeplineste toate dorintele, iti arata istoria nevazuta a iernii, iti contopeste fantezia cu realitatea.....wow! cate nu poti face cu el.....uite....
cu primul fulg din el vreau sa inghet timpul, sa-l fac sa se dea singur inapoi, sa fim din nou mereu copii si sa ne jucam cu jocuri si jucarii. nu-mi spune ca nu exista baza stiintifica, nu ma intereseaza! cu un pik de vointa, cu mult suflet pot sa reusesc....ai sa vezi!
un al doilea fulg vreau ca zeul vantului, Eol, sa-l poarte cu el in Olimp. Albul si puritatea lui sa fie impartita apoi de Atena intre toti...pentru ca ei sa redevina o realitate sublima....si o fantezie reala.
al treilea fulg va fi purtat catre civilizatiile necunoscute....le va spune "Uitati...Avem zapada! Veniti sa va jucati cu noi! Eu sunt un fulg de nea gingas, firav si cu o atingere de neuitat....Sunt singurul lucru care nu-l veti uita vreodata!"
restul bulgarelui il voi tine pentru mine....imi voi ingheta sufletul si apoi il voi sparge in milioane de bucatele si il voi imparti tuturor prietenilor mei.....asa voi putea fi mereu alaturi de ei

Monday morning

Ora 6 dimineata...luni (stiti voi...ziua aia care vine dupa duminica si ne strica toata saptamana) ...semiobscuritate...afara se aude un scrasnet de roti si un claxon...injuraturi si un miros de cauciuc incins. Ridic incet capul de pe perna la care am pescuit aseara un pui de somn si dau sa trimit in trecut ceata visurilor. Cearsaful pe ale carui cute am facut plimbari lungi in miez de noapte se trezeste la viata si ma apuca de picior. Nu vrea sa imi dea drumul. "Bunul meu prieten mai zaboveste 5 minute pe meleagurile mele si mai viseaza o data cu mine". Ma intorc pe partea cealalta si cer timpului sa trimita din nou pe zana viselor sa ma cuprinda in bratele ei.
Ora 11....zgomote puternice afara...agitatie multa...o raza de ploaie bate in geam si o miasma imbietoare vine dinspre bucatarie. Asemeni lui Scrat deschid un ochi si ma las purtat de ea...Imi parasesc prietenii din lumea viselor si incep sa simt pulsul irealitatii pooffoase in care traisesc....ajung in fotoliu. Micul dejun e pe masa, la fel si masa de pranz (2 in 1....ideea parca imi surade)...Dupa ce ma trezesc la irealitatea mea vine realitatea celor din jur si ma pocneste direct in fata "Bah!....Hai!.....Gata! S-a terminat distractia...Lasa visele si joaca si pregateste-te...e timpul....."
Restul nu il mai deslusesc....trezit din pumnii vietii ma ridic de jos, ma sterg de praful de pe haine si zambesc...."Asta e tot ce poti?! Ok! Atunci....NOW IT'S MY TURN!"

Despre sentimente… (schiță)

Nu cred în soartă, însă nimic nu se petrece întâmplător în lumea în care trăim. Știința, prin puterea rațiunii ne spune că nu există reacțiune fără de acțiune, efect fără cauze, practică fără de teorie ori mijloace fără un scop. Actul de a raționa, gândirea semenilor noștrii reprezintă o masă amorfă de concepte și principii primordiale manifestate la nivel conștient prin idee. Însă, mai presus de acestea, eu sunt de părere că la baza rațiunii stau sentimentele.

Un strop de sentiment aruncat într-un ocean al rațiunii îl poate limpezi ori tulbura după natura pe care o are. Această natură poartă denumirea de puritate, astfel încât sentimentele pot fi pure și impure.

Sentimentele pure se caracterizează prin individualitatea lor în complexitatea conexiunilor ce devin rațiune și perfectiunea prin care atrag un grad înalt de manifestare a indivizilor și a colectivității–rațiune (colectivitatea–rațiune reprezintă un grup de indivizi care aparțin unui raționament bazat pe același tip de sentimente). Ele sunt capabile să creeze o armonie în dezvoltarea vieții sociale dar și să inducă o raționalitate evolutiv-constructivă individului. Efectul acesta este posibil deoarece sentimentele pure sunt comasate compact și ordonat și fiecare iși face apariția la momentul ce îi revine în istoria evoluției individului.

Sentimentele impure sunt acele sentimente care prin natura lor dezarmonizează ciclul evolutiv al unei comunități și modul de manifestare a rațiunii individului. Sentimentele impure se pot clasifica în sentimente de impuls, sentimente de coliziune și sentimente denaturate absolut în componența lor (SDAC).

Sentimentele de impuls sunt cele în care omul raționează în urma unui sentiment născut din acțiunea ori reacțiunea la un stimul individual extern ori intern, material sau spiritual, sentiment ce există doar pe o perioadă scurtă de timp și aflat la o intensitate mai mare decât cea a unui sentiment pur.

Sentimentele de coliziune sunt cele care acționează asupra rațiunii în urma coliziunii dintre două sau mai multe sentimente și care, în urma acesteia, vor căpăta elemente componente ale tuturor acelor sentimente.

Sentimentele a căror componență a fost denaturată absolut (SDAC) sunt acele sentimente care ocupă spațiul din masa compactă și definită a sentimentelor pure, înlocuindu-le pe acestea din urmă și deosebindu-se radical de ele. SDAC se dezvoltă ca urmare a unor stimuli ce activează în mod repetat pentru o perioadă îndelungată de timp asupra sentimentelor pure și rămân în modul de a raționa al individului chiar și după dispariția stimulilor (înlocuirea sentimentelor de îndrăzneală ori siguranță cu cele de teamă și, respectiv, incertitudine în actuala perioadă de « criză economică ») influențându-l în mod absolut și negativ dar având o amprentă similară și asupra societății ca rațiune constructiv-evolutivă.

Dacă sentimentele pure sunt exclusiv sentimente de suprafață, putând fi percepute și dezvoltate de către indivizi în cadrul unei colectivități-rațiune, sentimentele impure pot fi atât de suprafață cât și ascunse (obscure). Obscuritatea o regăsim doar la nivelul individului ca tip de a raționa, deoarece sentimentul abscuns nu poate fi perceput și, drept urmare, nu poate fi dezvoltat în cadrul unei colectivități-rațiune.

Un alt element prin care putem caracteriza rațiunea, din punctul de vedere al sentimentelor, este după cum acestea se regăsesc în stare amorfă ori definită în cadrul rațiunii. O masă amorfă caracterizează o rațiune haotică ori una orientată spre un amalgam devolutivo-degenerant, pe când o masă compactă, definită are un rol deosebit de important într-o rațiune propice armonizării sale dar și evoluției societății.

După felul în care influențează rațiunea, sentimentele se clasifică în sentimente pozitive și sentimente negative. Sentimentele pozitive pot fi sentimente pure, impure de coliziune ori impur-impulsive, iar sentimentele negative sunt prin excelență impure.

În lumina acestor considerente ne punem întrebarea: ce este sentimentul și care este adevărata putere și valoare a acestuia?

Notă 1: Textul a câștigat "Premiul II pentru eseu" în cadrul concursului de creație literară "Vara visurilor mele" organizat de Editura și Revista "Amurg Sentimental" din București, România
Notă 2: Textul apare așa cum a fost reprodus în revista Amurg Sentimental Anul XXII, Nr 8 (256), București România

A rainside story (letter from a fallen one)

Thunders and lightning, thunderbolts and blood, cinders and mist.... I am lurking from the dark and as your shadow i will make you mine for all eternity....I am the master of your soul, the one who you have imprisoned in this human body. you shall be tormented at every step you take by the thought that you murdered my spirit and with every raindrop you will feel my bitter kiss bringing you down to your knees. you said you don't know my parents....well here they are....the mighty chaos, the one that brings the perpetual night is my father and my mother....the lady that brings life as a second chance...the black death. you have abandoned me in the hands of despair now it's my turn to demonstrate the full power of a fallen. you shall embrace your own thoughts, and suffer the very same plague that you brought to my world and to me....hear my evil laugh and mark my words when i say: love is the most powerful weapon in my possession and love will destroy you because you never knew what is love and how to use it....all u cared was about yourself....now i will use my love to destroy you.

2031

2031......A world divided by the last nuclear war...divided literally.....united thru twenty-five thousand bridges...the north and south pole are now poles of heat...the equator is now the cold center of Earth...Temperature goes daily from minus 60 to plus 96 degrees Celsius. There are 7 remaining cities, or at least remains of cities. Ruins of the big metropolitan areas.....once crowded, now merely „haunted” on their surfaces. Each one has developed according to the seven states of human mind evolution.....Most of us don’t live in those cities....we have no nationality or religion....we go as nomads trying to change what has been done....we fight each day for survival....we are the last pirates of the sand.....yes! there is no water.....we drink now the sand in it’s pure form.....we are changed...our blood is like boiling gold and our heart...we now have three hearts....one for each human state (the child, the grown and the old).
Now the night comes upon the earth....the regular day is 56 hours: 40 hours day and 16 night...Fog and mist rises from the ground and instead of one we now have five moons, one for each season (from the deepest cold to the melting heat)....tonight no star smiles upon the sad sky...is no place you can run or hide from them. Not humans, not pirates...the war made them surface once more...from their eternal graves....undead, werewolves and vampires...The night calls to them and begones us in the deepest corners of underground. They live in tribes and hunt in packs. The vampires are also called Lords....that because they are the smart ones and lead the clans. The Underdogs are the werewolves. They are used as scouts and spies....shape shifters who gather information for the lords....The zombies are just raw meat...excuse me! I’ve meant rotten meat! They are dumb as the black night and the basic pack of the army.

Me? What about me u say? Well...I’m in the dark, smelly odd looking cave i like to call home. Not that is like an all-day regular home but is the place I’ve been for 12 times in my life. This is the 13th time....probably my last... I am going to my bed guided by the voice of her blood. The image of her face runs wild from each heart to another. I have no name, can’t remember who i am or where i am from. Can’t remember what i have been doing before the War....but i guess that doesn’t matter right now. For the past years i have been running and fighting...Family? I think i had one...I must’ve had one....but that... was a long time ago. As i walk on the floor’s surface i make no sound...I must be like a ghost...i am a ghost of the former person. All pale and with red eyes...I sit...I sit in my bed and i just hold her in my darkest thoughts’ arms until the last moment....Mother Earths final breath...it is coming as it had been foretold......soon there shall be nothing left of us.....A second Big Bang shall come and from the ashes a new Planet and civilization shall rise......we do not know what will be after that....all we know is that these are the final moments...the moments we say good bye to our loved ones and make our final testimonies and wishes....Are we ready? It dosen’t matter....cause it’s here...3...2...1....